Istoria „tangyuan” datează de mult; formele sale timpurii au apărut încă din perioada pre-Qin și a fost cunoscută sub diferite nume în vremurile străvechi, cum ar fi „mianjian” (coconi de făină) și „yuanbuluojiao” (găluște rotunde fără colțuri). Până la dinastia Song, tehnicile de preparare a acestor găluște s-au maturizat și au devenit o mâncare festivă populară în rândul publicului larg; la acea vreme, erau numite „yuanzi” sau „fuyuanzi”-nume derivate din faptul că pluteau pe suprafața apei după ce erau gătite.
Începând cu dinastia Ming, acest tip de mâncare de sezon a fost denumit în mod predominant „tangyuan” sau „yuanxiao”. Termenul „yuanxiao” era popular în principal în nord, în timp ce „tangyuan” era termenul comun în sud. În timpul dinastiei Ming și Qing, măiestria implicată în fabricarea lor a devenit din ce în ce mai rafinată, ducând la introducerea diferitelor umpluturi, cum ar fi pasta de susan, pasta de fasole roșie dulce și arahide. Dinastia Qing a văzut, de asemenea, apariția „yuanxiao” umplut cu ingrediente precum flori de osmanthus, zahăr și nuci. În vremurile moderne, a avut loc inovații continue în ceea ce privește aromele, formele și metodele de consum; piața oferă acum umpluturi creative, cum ar fi ciocolată și fructe, precum și produse congelate rapid. Dincolo de metoda tradițională de fierbere, au fost dezvoltate și alte stiluri de preparare, inclusiv prăjirea și acoperirea cu zahăr („basi”).
